Articolul original a apărut în Viața Medicală nr. 40/2021 – se poate accesa apăsând aici!
RĂZVAN-ADRIAN COVACHE-BUSUIOC

Sibiu a găzduit evenimentul BrainIT, care le-a oferit ocazia studenților și tinerilor medici să cunoască teoria și practica pregătirii în Neurochirurgie, într-o atmosferă de colaborare internațională.

Proiectul „ BrainIT – Innovative Technologies in Neurosurgery Study”, unic în România, s-a desfășurat în acest an în perioada 16-25 august, și a fost realizat în parteneriat cu Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, Universidad de Las Palmas de Gran Canaria și Universita Degli Studi „Niccolo Cusano” – Telematica, Roma.

Proiectul a fost coordonat în întregime de dr. Vicențiu Săceleanu, șeful secției de Neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic de Urgență Sibiu, coordonare ce s-a realizat la cel mai înalt standard european de performanță și calitate.

Planul proiectului a fost aprobat și finanțat de Comisia Europeană prin intermediul programului Erasmus+, ce facilitează schimbul de experiență între studenții diferitelor țări membre ale Uniunii Europene, fiind astfel posibil atât un schimb de experiență profesională, cât și un schimb de experiență culturală.

Prima ediție a programului de pregătire neurochirurgicală
BrainIT a avut loc în 2019, în cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Medicină, și a fost adresată atât studenților la Medicină aflați în anii terminali de studii, cât și rezidenților.

În urma succesului veritabil pe care prima ediție l-a avut în dezvoltarea participanților atât pe latura practică, cât și pe cea teoretică, a fost posibilă crearea premiselor organizării celei de-a doua ediții a proiectului, în 2020.

Însă, din cauza situației pandemice generate de SARS-CoV-2, BrainIT 2020 a fost amânat pentru anul 2021, în care organizatorii proiectului au reușit să reunească ediția de Neuro-Oncologie (planificată pentru 2020), cu cea de Chirurgie neurovasculară (planificată pentru 2021), corelând astfel două dintre cele mai importante subspecialități ale Neurochirurgiei.

Cele două ediții organizate în 2021 au cuprins și o Școală de vară, în cadrul căreia peste 30 de studenți din România, Italia și Spania au reușit să-și însușească și să aprofundeze diferite tehnici chirurgicale esențiale în practica medicală a oricărui tânăr neurochirurg.

De asemenea, au avut ocazia de a participa activ la un congres la care au fost prezenți profesori universitari de renume pe plan național și internațional, medici și ingineri, ce au pus accent atât pe importanța laturii pur științifice, cât și pe importanța dezvoltării tehnicilor practice în cadrul Neurochirurgiei.

ȘCOALA DE VARĂ, TEORIE ȘI PRACTICĂ

Programul Școlii de vară a fost alcătuit dintr-o varietate de work­shopuri găzduite de Facultatea de Medicină a Universității „Lucian
Blaga” din Sibiu și de Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, care au avut ca scop deprinderea unor noi aptitudini importante în practica chirurgicală, precum abilități chirurgicale de bază și microchirurgie.

Studenții au beneficiat de activități hands-on pe modele artificiale printate 3D, cu scop de simulator, fiind utilizat și microscopul, pentru abordarea arterelor de dimensiuni reduse. În plus, datorită acestor work­shopuri, participanții au avut ocazia de a-și exersa dexteritatea și coordonarea în
cadrul unei echipe.

Astfel, în cadrul sesiunilor dedicate Neuro-Oncologiei, participanții au putut studia cranii printate cu ajutorul tehnologiei 3D, cu diverse patologii tumorale.

Workshopurile au fost alcătuite dintr-o parte teoretică, în care participanților le-a fost explicat modul de abordare a unei astfel de tumori prin intermediul craniotomiei, ablației și cranioplastiei, urmând apoi ca ei să simuleze pe mulajele 3D, într-un mod cât mai apropiat de realitate, ablația unei tumori cerebrale, utilizând instrumentarul neurochirurgical de specialitate sub supravegherea coordonatorilor.

Școala de vară a reușit să îmbine atât partea teoretică, cât și pe cea practică, într-o manieră interactivă, educativă și colegială pentru participanți, stimulând dorința studenților de a afla mai multe informații noi despre neurochirurgie și de a-i ajuta să observe această specialitate din punctul de vedere al unui medic neurochirurg.

CONGRESUL  BRAIN REVEALED

În cadrul proiectului, congresul „Brain Revealed” s-a desfășurat în perioada 26-28 august, tot la Sibiu. Manifestarea științifică a adunat personalități marcante, naționale și internaționale, din domeniul Neurochirurgiei, Neurologiei, Psihiatriei și Ingineriei în domeniul
biomaterialelor.

De asemenea, în cadrul acestui eveniment au fost prezentate două volume sub titlul „Brain Revealed – Handbook for Students and Practitioners”. Primul volum, redactat sub coordonarea dr. Vicențiu Săceleanu, a prof. dr. Iulian Antoniac și a colaboratorilor, se referă la pregătirea bioingineriei în domeniul medicinei, iar al doilea, redactat sub coordonarea doctorului Săceleanu și a subsemnatului, se referă la pregătirea neurochirurgicală generală și de specialitate.

La congres au participat în mod activ, în calitate de lectori, peste 20 de personalități universitare din domeniile menționate anterior, dintre care amintim pe prof. dr. Saleem Abdulrauf (SUA), prof. dr. Florian Ioan Ștefan (România), prof. dr. Ihsan Solaroglu (Turcia), prof. dr. Teo Kejia (Singapore).

Ei au prezentat lucrări și materiale științifice de mare actualitate și interes academic, cum ar fi noi aborduri chirurgicale neurovasculare, tehnici moderne de neuroimagistică, corelații preclinice în studiul neruochirurgical, utilizarea ultimelor tehnologii în materie de biomateriale în cadrul intervențiilor neurochirurgicale de reconstrucție, implicații neurologice și psihiatrice cheie în diagnosticul și abordul chirurgical și multe altele.

 

Mai mult, la această manifestare științifică au avut ocazia de a participa în mod direct, on-site, atât rezidenți, cât și studenți, din păcate numărul acestora fiind restricționat de contextul pandemic actual, congresul desfășurându-se cu toate normele de protecție sanitare respectate cu rigurozitate.

Participarea online la acest eveniment a fost numeroasă, peste 1.000 de persoane au urmărit desfășurarea evenimentului pe toate platformele de streaming puse la dispoziție.

CONCLUZII

Proiectul „BrainIT – Innovative Technologies în Neurosurgery
Study” a reprezentat un real succes din punct de vedere intelectual,
științific, organizatoric și cultural.

Prin intermediul său, au fost create noi legături transnaționale în domeniile științifice menționate anterior, studenții din România, Italia și Spania având oportunitatea de a crea conexiuni academico-
culturale, conexiuni ce sunt din ce în ce mai importante, poate chiar vitale, în contextul științific internațional actual.

COLABORARE TRANSNAȚIONALĂ

Obiectivele proiectului european BrainIT pentru această ediție au fost reprezentate de:

• Utilizarea strategică a tehnologiilor TIC (a informațiilor și comunicațiilor) în activități de predare/dezvoltare profesională, prin utilizarea unei abordări de telemedicină pentru a crea un mediu inovator de bune practici, sub forma unei transmisii 3D live, în care studenții și medicii rezidenți pot experimenta proceduri de chirurgie non-invazivă;

• Crearea instrumentelor interactive de predare și instruire pentru studenții care utilizează tehnologia 3D, precum reconstrucția 3D a craniului, ce simulează diferite patologii, precum tumori sau traume;

• Crearea unei platforme online ușor de citit, care poate facilita accesul absolvenților, rezidenților și medicilor specialiști la noile tehnologii și descoperiri în Neurochirurgie;

• Crearea unei legături mai strânse între centrele de Neurochirurgie europene. În acest moment, colaborarea transnațională nu este una puternică, cel puțin în cazul României, centrele de neurochirurgie limitându-se astfel la o colaborare națională.

Acest program transnațional își propune crearea mediului propice unor discuții cu persoane supraspecializate în domeniile științifice țintă, pentru a atinge un punct comun academic performant, obiectiv ce nu poate fi realizat cu participarea unei singure țări.